O mai veche vorba romaneasca spune ca “Omul sfinteste locul” si, asa cum obisnuiesc sa fac cu orice zicala auzita in popor, ma asez cuminte in canapea, imi intind picioarele pe masa si ma uit in tavan cu o privire extrem de inteligenta, gata parca sa deslusesc cele mai ascunse taine ce se pitesc in spatele acestor vorbe. Imi mai si incrunt putin fruntea pentru ca tot acest moment de inteligenta sa para mai veritabil, si astept, curios, clipa in care o sa ma loveasca vreo licarire, sclipire sau ceva.
Conexiunile neuronale se incing, viteza de transfer creste, rata de ardere se mareste semnificativ si… mi-am amintit de blogul meu 🙂 “Am un blog!”, mi-am zis, “si nu am mai dat pe acolo de mult timp”. Am incercat sa imi justific dezinteresul si sa ma deculpabilizez, asa cum tindem sa facem in orice situatie in care ne amintim brusc de lucruri care odata faceau parte din noi si pe care am lasat sa se astearna putin praf. Am dat repede fuga si am inceput sa scriu, de fapt acum scriu si mai inainte am dat fuga. “Si daca omul sfinteste locul, inseamna ca bloggerul ar trebui sa sfinteasca blogul”, am marait printre dinti, scarpinandu-ma cu un gest aproapre tantric in barba de 4 zile, sperand ca ca am scos perla vietii, promitandu-mi ca voi incepe sa scriu mai des.
Be First to Comment